richard vencu
Un blog pentru suflet
Adaptare
19 februarie 2010
Mă simt un amalgam ciudat
De forţe — preponderent bune
Aflate într-o stare de coeziune
Aparent imposibilă
Parcă s-au aglomerat în mine
Puştiul obraznic de la cinci ani,
Un adolescent timid
Şi adultul prea serios
Sunt nehotărât în a decide
Dacă mi-e mintea
Sau inima mai mare
Sau poate că întrebarea aceasta
Nu e decât o altă
Născocire infantilă
Cu toate acestea sper
În ziua de mâine.
Cumva bulgărele acesta de viaţă
Se va adapta mereu
La noile condiţii
Zen
19 februarie 2010
Spiritul nostru este îngropat
Undeva, adânc, în Tăcere şi Pace,
Este necondiţionat şi liber,
Dezinteresat, neataşat şi renunţător.
El nu are nevoie de opiniile
Şi nici de aprobarea altora
Şi nu este devastat de dorinţe
Sau lăcomie, aşa cum nu este
Sclavul recunoaşterii şi al rezultatelor
El pur şi simplu există
Neutru şi neschimbat
Şi luminează viaţa sufletului
Şi a corpului nostru.
Prin lumina lui trăim
Iubirea,
Respectul şi
Recunoştinţa
Tăcerile
12 februarie 2010
Tăcerile acestea pe care
Le aduci în preajma mea
Mă fac să îmi aud inima
Cu atât de multă claritate…
Am fost agitat,
Aproape bolnav
De nevoia de a te simţi,
De nevoia de a te vedea
Acum sunt mai liniştit,
Sunt mai împăcat cu mine
Şi cu toate acestea
Tot îmi lipseşti
Şi tot am nevoie de tine
Nimicurile acestea pe care
Le fac în fiecare zi
Acum sunt alb-negre.
Îmi amintesc ce culori frumoase
Aveau toate când erai cu mine
Te vreau,
Îmi lipseşti,
Am nevoie de tine,
Iar tu nu te regăseşti
Şi taci
A muri în vis
9 februarie 2010
Am visat de mai multe ori
Până acum că aş muri
Şi de fiecare dată
Mă trezeam exact înainte
De a se petrece faptul
O singură dată
Am visat că mor
Şi am visat şi trecerea
În dincolo
Era o iarnă grea
Şi alergam pe un munte
Urmărit de lupi
Obosit am căzut
Şi un lup a poposit
Flămând la gâtul meu
Am simţit o căldură plăcută
Şi am plutit imediat;
Eram foarte fericit
Şi am binecuvântat lupul
Oferindu-i iertare
Din toată inima
Să mori nu e chiar rău
Când viaţa ai împlinit-o.
Să mori în vis este doar
O altă transformare
Profundă, interioară…
Acum mai am puţin
De murit în vis
Şi voi fi din nou
Fericit prin mine însumi
Să nu vă speriaţi
Căci voi ieşi mai mult
Şi mai bun
Când mă voi trezi
Sfâşiere
8 februarie 2010
Nimic nu este
Mai sfâşietor
Decât să fii bolnav
Şi toţi prietenii să te părăsească
Nimic nu este
Mai sfâşietor
Decât să fii bolnav
Şi să-ţi părăseşti toţi prietenii
Nimic nu este
Mai sfâşietor
Decât să iubeşti
Şi să nu poţi să fii
Lângă fiinţa iubită
Atunci când este bolnavă
Tălpi străine
7 februarie 2010
Iubito, îmi eşti foarte
Apropiată
Şi îţi cunosc bine
Fiinţa
Cu toate acestea,
Imaginându-mi-te,
Constat că tălpile tale
Încă mi se par
Puţin străine
Nu înţeleg cum au putut
Să scape
Până acum
Atenţiei mele
Aş dori să le pot privi
Şi să am şansa
Să mai studiez
Urmele paşilor tăi
Aş dobândi astfel
O uşoară împăcare
Căci ai fi completă
În mintea mea
Chiar şi atunci când
Îmi lipseşti foarte mult
Suma zero
6 februarie 2010
Societatea noastră
Ne forţează constant
Să nu avem încredere în noi
Prin competiţia acerbă
Pe care o promovează
Dar nu toate problemele morale
Sunt jocuri de sumă zero.
Nu trebuie neapărat
Să avem un învingător
Şi un învins…
Putem accepta pe cei dragi
Exact aşa cum sunt
Şi putem simultan
Să lucrăm pentru ca ei
Să îşi poată atinge
Potenţialul maxim
Pentru a fi dezinvolţi
În acest fel de joc
Trebuie mai întâi
Să ne recăpătăm încrederea
În noi înşine şi în viaţă,
Trebuie să atingem
Pacea interioară
Vocea
6 februarie 2010
Ieri în timp ce mă rugam
O voce mi-a spus:
“S-a împlinit!“
Iar inima mea a tresăltat
De o adâncă bucurie
Timpul s-a îndreptat
Din strâmbul lui amar
Şi acum îşi curbează undele
Din ce în ce mai lin
Va mai dura un timp
Ca valurile agitate
Să se stingă.
Ar fi complet nebunesc
Să încerc să le opresc
Cu mâinile goale…
Mai bine zâmbesc uşor
Şi mă bucur
Cu o anticipare lejeră
De pacea
Care va coborâ peste noi
Defazaj
5 februarie 2010
Coelho a scris cândva
Că Dumnezeu nu pedepseşte
Decât pentru a obliga
La continuare
Pe cel care a întrerupt
O poveste de iubire
Mai toţi suntem actori
Ai acestei drame…
Cu minţile defazate de suflete
Ne zbatem să ne eliberăm
De chingile prăfuitelor rutine
Sufletul, se pare, este lent
Şi inert în faţa transformării
Pe care o aduce mintea
Atunci când cuprinde înţelesul
Vindecarea durerii devine atunci
Doar o problemă de timp.
Eu nu am înţeles ce se petrece
În sufletele celor pe care îi iubesc
Până ce nu am trăit în mine
Această realitate
Încă mă simt dezrădăcinat
Şi uşor neîncrezător în noile
Puncte de sprijin,
Dar îmi pun toate speranţele
În orizonturile pe care acum
Le descopăr…
Oare va trebui să evoluăm
Până la sincronizarea completă
A fiinţelor noastre?
Poate după aceea vom reuşi
Să ne simţim cu adevărat
Liberi spiritual
Puterea
4 februarie 2010
Din când în când
În orice relaţie
Balanţa puterii
Mai oscilează
O perioadă
Poate fi ea la putere
Şi este o perioadă
Foarte interesantă
Poţi învăţa multe
Despre ea
Chiar şi faptul
Că nu are habar
Ce să facă cu puterea
Aşa cum nu are habar
Ce să facă cu libertatea
Acum simt că balanţa
Se reechilibrează.
Eu nu îmi doresc
Să domin pe nimeni
Ci doar să am un partener
Egal şi care să ştie ce vrea
Îmi doresc acum
Ca ea să cunoască
Sau măcar să urmărească
Să afle ce să facă
Cu acest echilibru
Ca un mic indiciu
Pot spune numai că
Nu sunt interesat
De schimbul de dinţi
Ci mai degrabă
De cel de flori…
Îngerul
2 februarie 2010
Aseară mi-am dorit
Să iubesc un înger.
Simţeam că el nu s-ar îndoi
De puritatea sentimentelor mele
Mai apoi am adormit
Cu gândul că îngerii
Nu sunt din această lume
Şi nu au cum să fie interesaţi
De dificultăţile mele
Cu toate acestea
M-am trezit în puterea nopţii
Sărutat apăsat, iar
Şuviţe de păr au fost prinse
În cleştele buzelor noastre
Cineva îmi luase palma
În propria palmă
Şi îmi încălzea
Sufletul
Ştiam că dacă mă trezesc
Totul se va risipi
Dar nu aveam ce să fac -
Trăirea aceea era doar un mesaj
Şi nimic altceva
Şi pentru că ea nu s-a prezentat
Am considerat că este mai sigur
Dacă nu cedez în faţa
Unui posibil impostor
Sărutul
29 ianuarie 2010
Sărutul acesta care cade
Se rostogoleşte uneori
Şi alunecă pe linii virtuale
De atracţie irezistibilă
Îţi poate atinge buzele
Sau le poate frământa
Aprinzând un foc straniu
Ce mocneşte în jurul lor
Se poate apleca într-o parte,
Unduind spre marginea pufului subţire
Din spatele urechii tale
Poate poposi o vreme
În colţul ochilor
Absorbind încordarea
De peste zi
Descreţeşte fruntea
Frământată de grijile
Pe care lumea le aruncă
Cu nesăbuinţă spre tine
Apoi urmează
Curba obrazului
Alintând bărbia şi gâtul
Sau poate să caute smerit
Mâna ta, degetele tale subţiri,
Dorind să fie îngropat uşor
În căuşul palmelor tale
Sărutul acesta e viu
Şi are propria lui voinţă.
Neputincios
Mă las lui în grijă
Pentru că el ştie de la sine
Ce este mai bine pentru tine…
Tu
27 ianuarie 2010
Tu eşti visul meu primar,
Eşti atingerea mamei
Şi privirea ei
Din ora în care m-am născut
Tu eşti mângâierea sublimă
A sufletului meu
Şi lumina călăuzitoare
A spiritului meu
Tu eşti prietenul meu
Cel mai bun,
Cel pe care l-am aşteptat
O viaţă întreagă
Tu eşti împlinirea
Fiinţei mele,
O jumătate despre care
Nu ştiam că duc lipsă
Tu eşti sfătuitorul meu
Cel tainic, cel prin care
Dumnezeu mă direcţionează
Spre drumul cel bun
Tu eşti visul vieţii mele
Îndrăgostită de ea însăşi
Ce vrea să dea ca ofrandă
Rodul iubirii noastre
Tu eşti aceea cu care
Îmi doresc transformarea
În doi mesteceni albi
Care se îmbraţişează duios
O altă lume
25 ianuarie 2010
Inima mea te iubeşte
La fel ca şi degetul mic
Iar pieptul meu iţi trimite
Numai mângâieri şi dezmierdări
Buzele mele tremurătoare
Îţi electrizează pielea
Cu suflul lor fierbinte
Şi nerăbdător
Ochii mei se scufundă
Uşor şi adănc în ochii tăi
Întredeschişi şi care luminează
Faţa ta răvăşită, transformată
Obrazul meu îţi ascultă
Răsuflarea caldă ce izvorăşte
Din nările tale vibrânde
Şi o curbează uşor
Înspre inima mea însetată
Urechea mea îţi răsfiră
Mângâietor pletele
Şi gâturile noastre
Se contopesc în alunecări
Degetele mele te caută permanent
Te găsesc şi te pierd printre curbe
Parcă mereu nemulţumite
De limitarea atingerii
Te îmbrac cu trupul meu gol
Şi te acopăr cu lumina inimii mele.
E atât de sublim contactul acesta
De parcă am trăi pe altă lume…
Bunătate
24 ianuarie 2010
Bunătate este atunci când
Ne gândim puţin mai mult
La celălalt decât ne gândim
La noi inşine…
Datorită bunătăţii
Chiar şi dacă celălalt suferă
De pe urma propriilor greşeli
Ne vine să ne cerem iertare
Pentru că suferinţa aceea
Poate a venit şi prin noi
Dacă simţim că vrem
Să încălzim inima celuilalt
Şi găsim o cale pentru a o face
Aceasta este tot bunătate
Şi când ne sacrificăm pe sine
Şi ne dăruim acum complet
Lăsând pe mai târziu
Problemele de mai târziu
O facem tot din bunătate
Atunci când pe langă faptul
Că mă accepţi în preajma ta
Uneori mă chemi chiar tu,
Din dor pentru mine,
Eu râd pentru că atunci văd
Bunătatea din inima ta
Să trimiţi un cuvânt frumos
Din mijlocul suferinţei
Este o bunătate
Care te eliberează chiar şi pe tine
Din jugul cel greu
Îţi mulţumesc, iubito
Că ai o inimă atât de bună…
Aseară
22 ianuarie 2010
Aseară ne-am plimbat împreună
Şi am remarcat cu uimire
Că locurile prin care tu păşeai
Se înviorau, puţin sfioase,
Puţin surprinse de uşoara
Apăsare prin care le supuneai
Aseară te-am aşteptat liniştit
În timp ce privirea ta
Cântărea în balanţa lumii
Ce este bine şi ce este rău
Şi am zărit o uşoară oboseală
Aşezată pe pleoapele tale
De la atât de mult cernut
Aseară am glumit amândoi
Şi am mâncat ciocolată
Râzând pe seama încercărilor naturii
De a ne submina tinereţea
Şi realizând cu bucurie că sufletul
Nu este niciodată supus îmbătrânirii
Aseară te-am iubit din nou
Cu toată fiinţa mea…
Teoria jocului
21 ianuarie 2010
Oamenii obişnuiţi
Acţionează mereu
Fie din necesitate
Fie din frivolitate
De aceea toate aceste
Acţiuni sunt de regulă
Istovitoare…
Iubito, hai să ne desprindem
Din acest dans şchiop!
Eu am găsit a treia cale
Care le cuprinde pe cele două
Şi care este mai mult
Decât suma lor
Vino cu mine
Să ne jucăm împreună…
O zi goală
21 ianuarie 2010
Orice zi în care nu te văd
Este pentru mine
O zi goală
Sunt destul de speriat
De ceea ce aş simţi
Dacă tu ai dispărea…
Tensiune
20 ianuarie 2010
Uneori se acumulează în noi
Câte o tensiune,
O apăsare adusă
De greutatea vieţii
Fiecare reacţionează
În moduri diferite:
Unii suntem colerici
Şi explodăm relaxând
Tensiunea prin ton
Alţii ne interiorizăm
Şi cădem în muţenie
Măcinând durerile în noi
Până le plângem afară
Dar cel mai bine este
Să evităm aceste explozii
Şi să disipăm tracasările
Prin activităţi deconectante
Cu toate acestea dacă ocazional
Simţi nevoia să explodezi
Te rog, iubito, alege-mă pe mine
Drept paratrăsnet
Pentru că în inima mea
Tensiunea ta va fi alchimizată
În şi mai multă iubire…
Oamenii buni
19 ianuarie 2010
Oamenii buni sunt rari
Şi de aceea eu cred
Că sunt şi foarte preţioşi
Îi întâlneşti uneori
Fără să realizezi
Cine sunt ei.
Mai apoi retrăieşti
Nişte clipe frumoase
Aduse de compania lor
Şi înţelegi cât de cald
Le este sufletul.
Pe alţii îi intuieşti imediat
Şi atunci inima
Îţi tresaltă de bucurie.
Aduni oamenii buni
În salbe de amintiri
Calde şi ai vrea
Să nu îi uiţi niciodată
Cu unii dintre ei
Ai dori să trăieşti
Toată viaţa
Şi să le oferi ofrandă
Toată bunătatea din inima ta
Oamenii buni merită
Să fie iubiţi
Chiar dacă asta
Nu se prea mai obişnuieşte
Pe la noi…
Eu sunt mereu recunoscător
Când mai întânesc câte unul
Pe care nu îl cunoşteam
Mă bucur, iubito,
Că şi tu simţi mereu
La fel cum simt eu.