Cu toţi suntem cineva prin ceea ce facem. De cele mai multe ori ajungem să uităm cine şi ce suntem noi prin noi înşine, dezbrăcaţi de orice fel de haină socială. Această faţetă a noastră nu este în mod obişnuit expusă public, cel puţin nu în totalitate. Nici eu nu o voi face, dar totuşi nişte crâmpeie din acel mine vor răzbate aici pentru aceia care iubesc şi vor să se hrănească cu iubire şi pentru cei trişti care vor o alinare în tristeţea lor.
Şi pentru că tristeţea sapă fântâna adâncă a bucuriei, cei bucuroşi vor găsi şi ei la un moment dat ceva să se îndestuleze. Trebuie doar puţină răbdare…