Tăcerea mai rămâne doar
În sufletul cel chinuit
El ar privi spre lume dar
Se vede doar pe el privit…
Te contopeşti cu pulsul tău
O zbatere înceată,
O apăsare, un simţ rău
Ce nu mai vrea să treacă.
Timpul se măsoar-acum
Între cuvinte scurte
Şi cea mai blândă parte-a zilei
E când moş Ene-ţi face curte…
Din pat nu m-aş mai ridica
La ce folos să vreau
Să mişc din loc inima mea?
Nu vreau decât să stau.
Să cad privirea-n ombilic,
Să simt al vieţii ceas,
Să las să treacă timpul strâmb!
Un suflet de pripas…
E-o ironie astă soartă
Să vezi cum te aşează
Să fii puternic într-o artă
Să fii prea slab unde contează.
Cauţi salvare-n orice chip
Să mai reduci din greu
Te lupţi să afli un tertip
Să nu răneşti prea rău…
Căci lupta se dă între chin
Şi-o mare de simţire
Cum să elimini din venin
Fără s-aduci ştirbire
Şi să păstrezi nepătată
A inimii iubire?
