Dar adevărul
Gol goluţ e acesta:
Valoarea omului
E pe măsura
Compostului din care
Înţelepciunea Domnului
Ne-a creat
Că ce e dar
Ţărâna
Din care tot ne reciclăm,
Decât putreziciune
Şi rahat.

Privind în faţă adevărul
Revolta mi-a trecut
Încet, cu vârsta
Acum înţelegându-mi locul
Mă nasc din nou
Purificat
Şi acceptând
Nimicnicia-mi
Mă bucur cu adevărat
De ce mi se oferă
Şi-mi joc în lume
Rolul
Relaxat.

Mai toţi suntem actori
Ai acestei drame…
Cu minţile defazate de suflete
Ne zbatem să ne eliberăm
De chingile prăfuitelor rutine

Sufletul, se pare, este lent
Şi inert în faţa transformării
Pe care o aduce mintea
Atunci când cuprinde înţelesul

Vindecarea durerii devine atunci
Doar o problemă de timp.
Eu nu am înţeles ce se petrece
În sufletele celor pe care îi iubesc
Până ce nu am trăit în mine
Această realitate

Încă mă simt dezrădăcinat
Şi uşor neîncrezător în noile
Puncte de sprijin,
Dar îmi pun toate speranţele
În orizonturile pe care acum
Le descopăr…

Oare va trebui să evoluăm
Până la sincronizarea completă
A fiinţelor noastre?
Poate după aceea vom reuşi
Să ne simţim cu adevărat
Liberi spiritual