O legatură se formează-n mine
Iar conştiinţa-mi zboară
Într-o doară,
Prin ochii mei priveşte acum
Defunctul
Chiar înainte de ignat,
Înconjurat de propriile-i fecale
Rămase pe cimentul
Îngheţat.

Încerc să înţeleg ce va să vie
Dar mintea-mi slabă, de un an
Mi-e înnecata-n lene
Şi nu mă ajută
Scrâşnetul metalic
Ce a început de-o vreme,
Nici ţipetele celor
Ce în graba foamei
Sunt deja sacrificaţi.

Î-mi simt cum deznădejdea
Mi se strecoară-n suflet şi
Frica fără nume
În valuri mă cuprinde neâncetat
Mă inundă peste tot
Tristeţea
Ca în curând voi fi eliberat.

Privesc de dincolo de gratii,
În ochii lacomi şi nepăsători,
Primesc cu resemnare
Câteva grăunţe
Şi mincinoasa mângâiere
Pe spinare
Şi cum aş vrea, ca Hansel
Să dau un os uscat
La pipait
Neândurătoarei vrăjitoare
Să mă mai păsuiască o vreme.

Sufocat,
Tuşesc acum bucata
Ce mi-a rămas în gât
Iar comeseanul cu hohot
Asurzitor
Nu-ncetează
Să-mi bată-n spate
Şi îmi întinde un şerveţel
Să-mi şterg lacrimile
Ce-mi curg şiroi
De pe obraz
În farfurie.

O singură dată
Am visat că mor
Şi am visat şi trecerea
În dincolo

Era o iarnă grea
Şi alergam pe un munte
Urmărit de lupi
Obosit am căzut
Şi un lup a poposit
Flămând la gâtul meu

Am simţit o căldură plăcută
Şi am plutit imediat;
Eram foarte fericit
Şi am binecuvântat lupul
Oferindu-i iertare
Din toată inima

Să mori nu e chiar rău
Când viaţa ai împlinit-o.
Să mori în vis este doar
O altă transformare
Profundă, interioară…

Acum mai am puţin
De murit în vis
Şi voi fi din nou
Fericit prin mine însumi

Să nu vă speriaţi
Căci voi ieşi mai mult
Şi mai bun
Când mă voi trezi