Aseară te-am aşteptat liniştit
În timp ce privirea ta
Cântărea în balanţa lumii
Ce este bine şi ce este rău
Şi am zărit o uşoară oboseală
Aşezată pe pleoapele tale
De la atât de mult cernut

Aseară am glumit amândoi
Şi am mâncat ciocolată
Râzând pe seama încercărilor naturii
De a ne submina tinereţea
Şi realizând cu bucurie că sufletul
Nu este niciodată supus îmbătrânirii

Aseară te-am iubit din nou
Cu toată fiinţa mea…

Pe buza răsfrântă
În curbe şirete
Un suflu încântă
Priviri indiscrete

Obrazul cel moale
Uşor se apleacă
În pante domoale
Tristeţea să treacă

Bărbia tresaltă
Niţel cam voios
Şi fruntea înaltă
Se-ntinde sfios

În ochi o lumină
Specială se-aprinde
De după cortină
Din nou te surprinde
Tandreţea deplină

Angelicul chip
Complet transformat
E-acum arhetip
De suflet urmat

Mereu te privesc
La un zâmbet sperând
Căci vreau să plutesc
Uşor tremurând…
Ce mult te iubesc!…

E darul nostru cel divin
Să transformăm totul în bine…
O, de-am putea cu toţii, lin,
Să preschimbăm o omenire.

Dar pân-atunci va trebui
Doar cu puţin să mulţumim
Setea divină de-mplinire.
E bine şi aşa puţin.

Iar cel iubit ar trebui
Să nu fie prea reticent
De-acest prilej de seri blajine,
Ci mai degrab gândeşte bine
La sublimul compliment…

Căci ideal aşa cum eşti
Privit de cel ce te iubeşte
Uşor va fi să reuşeşti
Să creşti aripi îngereşti
Când o iubire te hrăneşte.

Iar tu-ntorcând acea iubire
Un ideal iarăşi creezi.
E şansa ta de fericire
Şi nu-i permis ca să nu crezi.