Detașarea este una dintre atitudinile cel mai greu de deprins în viață, chiar dacă ești sau îți imaginezi că ești pe o cale spirituală autentică. Din experiența mea nu poate să existe detașare fără putere. Din putere se desprinde un anumit calm, o anumită relaxare datorată faptului că orice ai face încă te mai poți menține la un anumit nivel de plutire, practic puterea îți conferă stabilitate.
Majoritatea oamenilor acționează pentru un anumit rezultat. Mai mult în Asia decât prin alte părți oamenii sunt totuși mai desprinși de rezultatul muncii lor. Ei au o filosofie de viață aparent șocantă, anume nu prea îi interesează diferența dintre succes și eșec. În fapt chiar noțiunile de succes și de eșec sunt probabil antiteza noțiunii de detașare. Desigur vorbesc aici de filosofia nativă, nu de capitalismul galopant introdus cu forța în viața asiaticului în ultima sută de ani…
Detașarea nu poate fi obținută decât atunci când înțelegi că într-o călătorie important este drumul, nu locul unde vrei să ajungi. În acel moment înțelegi că vrei să trăiești cu adevărat viața din mers, că a gândi să te sacrifici acum ca să trăiești abia după ce ajungi la destinație este o cumplită formă de negare a vieții în sine.
Eu m-am împăcat interior cu următorul mod de gândire: pentru mine succesul înseamnă să fiu mulțumit că am dat tot ce se putea da într-un anumit proiect. Rezultatele nu depind în întregime numai de noi și dacă ele nu sunt atinse în urma celor mai bune eforturi înseamnă că de fapt nu erau destinate intrării în existență. Cu toate acestea călătoria mea a fost totuși reală, acel timp, acele energii au fost trăite, nu irosite.
Probabil că de aceea sunt mai mereu fericit…