Suntem rotunzi De atâta îmbuibare Şi prostie, Proptiţi Cu nasu-n ziare Şi-n televizor, Flămânzi încă De ştiri senzaţionale, De viol şi crime, Sau aşteptând Apocalipsa Ce cu îndărătnicie Nu mai vine. Nu pot să cred Că ăsta-i planul Ce a pus la cale Bunul Dumnezeu, Decât dacă era, cumva O glumă proastă Din neânţeleasa Avalanşă… Continuă lectura Evoluţie în revers
Etichetă: greşeli
Revelatie
Venim pe lumea asta Crezând Că suntem altfel, Speciali, aleşi de soartă, Şi-n ignoranţa noastră Cerem celor din jur Să ne slujească Vrerile Şi să accepte Ne-ntrebat Comportamentul nostru Aberant. Dar adevărul Gol goluţ e acesta: Valoarea omului E pe măsura Compostului din care Înţelepciunea Domnului Ne-a creat Că ce e dar Ţărâna Din care… Continuă lectura Revelatie
Ghicitoare
Cui îi e frică de Adevăr? Acum când ceasul arată Apropierea judecăţii Neiertătoare A vieţii. Nu poţi scăpa De îndoieli Iar cu regrete Nu vei putea să faci nimic De dincolo de cortina Tăcerii În întuneric. Mileniile ce au trecut Aşteaptă O vorbă, Un semn Al încercării, Acceptării, Luminării. Am încă răbdare Dar tot ce… Continuă lectura Ghicitoare
Extremism
De când mă ştiu sunt extremist Cu totul satisfac, Mă dărui ca un alchimist Lucrării ce o fac. Cu greu găsesc drumul centrat Ades o îndrumare De la amici am căutat Pe unde-i drumul oare? Prea optimist sau prea posac Mă vede lumea asta De-aici eu cred că mi se trag Blestemul şi năpasta. Despre… Continuă lectura Extremism