dan

Ultimul român

Am fost în România pentru câteva zile şi am plecat trist şi dezamăgit. Mă simt ca ultimul român pe pământ şi îmi sângerează inima acolo unde ţin mândria şi credinţa în neamul meu. Am vrut să scriu o poezie despre asta dar simt că e prea mult de spus şi doare prea tare.

M-a disperat dorinţa asta de frustraţi tembeli de a umili constant şi fără rost semenii (dar mai ales cei vulnerabili sufleteşte – familia şi proprii copii) şi bucuria răutăcioasă de necazul altora. M-a deranjat dejecţia de prostie şi glumele de trei lei menite să-ţi ridice un zâmbet tâmp pe faţă dar cel mai tare m-a deranjat gălăgia, tonul de ţaţă de la piaţă şi gunoiul general din massmedia.

Sunt deasemenea uimit cum oameni ce pot fi consideraţi împliniţi profesional şi în general inteligenţi să cadă în plasa energiilor secrete – de nedovedit, a astrogramelor capabile să-ţi plănuiasca viitorul mai bine decât tine însuţi, a vrăjitoarelor şi descântecelor, a fatalismului şi apocalismului cronic, a zvonului neverificat, mai rău ca acum 500 de ani.

Pentru mult timp am crezut că există o conspiraţie secretă menită să distrugă neamul românesc pentru că nu puteam să-mi explic de ce ne înjosim pe zi ce trece. Am învinuit presa, sărăcia, necazurile şi am bănuit că cineva le impune asupra noastră artificial.

Dar sponsorul final al presei e consumatorul (eu, tu, noi!), programele de TV şi radio nu reflectă altceva decât interesele noastre, sărăcia vine din lipsă de interes, planificare şi colaborare iar necazul (ca şi norocul) şi-l face omul cu mâna lui.

Iar apartenenţa la concepte şi credinţe dubioase a apărut din nevoia de a te simţi special, parte dintr-un grup restrâns, secret şi select – un fel de acces VIP la Dumnezeu sau înţelepciune. Dar adevarul este ca nevoia asta de a fi special ascunde nemulţumirea de sine şi asta s-a format in noi de mici din lipsa de suport si incurajare a celor din jur. Din nefericire odată atins nu mai poţi da înapoi decât printr-un efort extraordinar deoarece întâi trebuie să admiţi că esti pe un drum greşit şi că “adevărurile” pe care ţi-ai clădit viaţa pot fi corupte şi trebuie reclădite.

Aşa că în loc să încerci să te îndrepţi, te ţii şi mai strâns cu dinţii de fantasme şi îi îndepărtezi pe cei cărora le pasă cu adevărat de tine şi îi ţii aproape ce cei ce îţi cântă în strună.

Cred cu tărie ca în orbire, noi punem umărul la dispariţia noastră, hărţuindu-ne unii pe alţii, facându-ne viaţa amară fără rost şi scoţând din vorbirea curentă “iartă-ma” şi “mulţumesc”, lăsând să treacă viaţa pe lângă noi în nefericire. Ce ne defineşte cel mai bine pe noi, românii e zicala “Să moară şi capra vecinului”.

Îmi doresc ca într-o zi urmaşii noştrii (dacă vor mai fi români în viitor) să se sature de atâta mizerie, să se uneasca spre binele comun şi să se ajute unii pe altii în loc să se bage ca acum cu capetele la fund.

Acum vă şi văd cum săriţi cu gura virtuală pe mine că ce mă doare şi de ce mă plâng de ce se întâmplă în România când eu sunt plecat de peste 11 ani şi mi-e cald şi bine unde sunt… Am plecat din deznădejde şi am sperat că lucrurile se vor schimba cu timpul şi că voi putea să mă întorc cândva. Pentru că m-am săturat să fiu printre străini şi pentru că mi-e dor de ţara mea şi de ai mei.

Lăsați un comentariu

QR Code Business Card

Acest site folosește cookies, continuarea utilizării sale înseamnă acceptarea folosirii lor... Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close