Al vieții protocol mereu:
Să fii spontan sau calculat?
Din inimă să faci ce-i greu?
Să fii mental, mai rezervat?
Noi suntem simpli, fiecare
Cu părți de inimă și cap.
Prin viaţă ne petrecem. Care
Să fie-al nostru handicap?
Unii, femei mai îndeobşte,
Acordă inimii-avantaj
Şi viaţa lor mult cumpăneşte
În al simţirii apanaj.
Alţii, bărbaţi de felul lor,
Trăiesc în minte a lor viaţă,
Lipsiţi ades de orice dor
Ei par s-aibă inimi de gheaţă.
De-aici apare o nevoie:
Oricine se va vrea complet!
Cu toţii caut-anevoie
Ce lipsuri simt în al lor suflet.
Şi dup-o vreme compensează
Şi li se pare ca acel
Ce le-a redus în viaţă golul
Nu mai poate face la fel.
Şi este drept, corect, sălbatic…
E o relaţie consumată
De acum încolo, doar apatic,
Ei duc o viaţă condamnată.
Fără vreo şansă de-nălţare
Acea relaţie devine
Fiindcă acolo fiecare
A luat deja ce ii convine.
Dar cum să cauţi ca să ai
Un vis al tău mereu perfect?
Să ai constant ceva să dai
Ceva nou, ceva select…
Creşte-n tine mai mult capul
Sau inima, după nevoie,
Fii complet prin tine însuţi
Fii fericit de bunăvoie.
Atunci ceva înalt apare
Şi din preaplinul celor doi
Se pot hrăni în întrupare
Copii de suflet, vise noi…