Te-am sărutat, iubito, imens
Ca după o mie de ani de secetă
Şi mi se părea că eternitatea
Nu îmi va ajunge să umplu golul lăsat.
Ţi-am sorbit, iubito, avid
Tristeţile şi grijile adunate
În o mie de ani de secetă
Să poţi recrea în tine solul fertil.
Te-am mângâiat, iubito, uşor
Să-ţi netezesc asprimile
A o mie de ani de secetă
Pentru ca orhideea iubirii să reînflorească pe chipul tău.
M-am revărsat, iubito, subtil,
Cu viaţa adunată în o mie de ani de secetă
Ca să-ţi dezmorţesc resorturile
Puţin înţepenite de uscăciune.
Am regretat, iubito, amarnic
Cei o mie de ani de secetă
În care nu am ştiut să te apreciez
Aşa cum se cuvine…
Am rămas, iubito, aprins
Şi cu buzele arse de dorul
Celor o mie de ani fertili
Care ne aşteaptă zâmbind.