Idealul

Noi  când iubim ne înălţăm
Iubitul drag pe-un postament.
Când îl privim pe loc uităm
Al răului subtil fragment.

E darul nostru cel divin
Să transformăm totul în bine…
O, de-am putea cu toţii, lin,
Să preschimbăm o omenire.

Dar pân-atunci va trebui
Doar cu puţin să mulţumim
Setea divină de-mplinire.
E bine şi aşa puţin.

Iar cel iubit ar trebui
Să nu fie prea reticent
De-acest prilej de seri blajine,
Ci mai degrab gândeşte bine
La sublimul compliment…

Căci ideal aşa cum eşti
Privit de cel ce te iubeşte
Uşor va fi să reuşeşti
Să creşti aripi îngereşti
Când o iubire te hrăneşte.

Iar tu-ntorcând acea iubire
Un ideal iarăşi creezi.
E şansa ta de fericire
Şi nu-i permis ca să nu crezi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.