Vocea

Ieri în timp ce mă rugam O voce mi-a spus: „S-a împlinit!” Iar inima mea a tresăltat De o adâncă bucurie Timpul s-a îndreptat Din strâmbul lui amar Şi acum îşi curbează undele Din ce în ce mai lin Va mai dura un timp Ca valurile agitate Să se stingă. Ar fi complet nebunesc Să… Continuă lectura Vocea

Defazaj

Coelho a scris cândva Că Dumnezeu nu pedepseşte Decât pentru a obliga La continuare Pe cel care a întrerupt O poveste de iubire Mai toţi suntem actori Ai acestei drame… Cu minţile defazate de suflete Ne zbatem să ne eliberăm De chingile prăfuitelor rutine Sufletul, se pare, este lent Şi inert în faţa transformării Pe… Continuă lectura Defazaj

Puterea

Din când în când În orice relaţie Balanţa puterii Mai oscilează O perioadă Poate fi ea la putere Şi este o perioadă Foarte interesantă Poţi învăţa multe Despre ea Chiar şi faptul Că nu are habar Ce să facă cu puterea Aşa cum nu are habar Ce să facă cu libertatea Acum simt că balanţa… Continuă lectura Puterea

Îngerul

Aseară mi-am dorit Să iubesc un înger. Simţeam că el nu s-ar îndoi De puritatea sentimentelor mele Mai apoi am adormit Cu gândul că îngerii Nu sunt din această lume Şi nu au cum să fie interesaţi De dificultăţile mele Cu toate acestea M-am trezit în puterea nopţii Sărutat apăsat, iar Şuviţe de păr au… Continuă lectura Îngerul

Sarutul

Sărutul acesta care cade Se rostogoleşte uneori Şi alunecă pe linii virtuale De atracţie irezistibilă Îţi poate atinge buzele Sau le poate frământa Aprinzând un foc straniu Ce mocneşte în jurul lor Se poate apleca într-o parte, Unduind spre marginea pufului subţire Din spatele urechii tale Poate poposi o vreme În colţul ochilor Absorbind încordarea… Continuă lectura Sarutul

Tu

Tu eşti visul meu primar, Eşti atingerea mamei Şi privirea ei Din ora în care m-am născut Tu eşti mângâierea sublimă A sufletului meu Şi lumina călăuzitoare A spiritului meu Tu eşti prietenul meu Cel mai bun, Cel pe care l-am aşteptat O viaţă întreagă Tu eşti împlinirea Fiinţei mele, O jumătate despre care Nu… Continuă lectura Tu

O alta lume

Inima mea te iubeşte La fel ca şi degetul mic Iar pieptul meu iţi trimite Numai mângâieri şi dezmierdări Buzele mele tremurătoare Îţi electrizează pielea Cu suflul lor fierbinte Şi nerăbdător Ochii mei se scufundă Uşor şi adănc în ochii tăi Întredeschişi şi care luminează Faţa ta răvăşită, transformată Obrazul meu îţi ascultă Răsuflarea caldă… Continuă lectura O alta lume

Bunatate

Bunătate este atunci când Ne gândim puţin mai mult La celălalt decât ne gândim La noi inşine… Datorită bunătăţii Chiar şi dacă celălalt suferă De pe urma propriilor greşeli Ne vine să ne cerem iertare Pentru că suferinţa aceea Poate a venit şi prin noi Dacă simţim că vrem Să încălzim inima celuilalt Şi găsim… Continuă lectura Bunatate

Aseară

Aseară ne-am plimbat împreună Şi am remarcat cu uimire Că locurile prin care tu păşeai Se înviorau, puţin sfioase, Puţin surprinse de uşoara Apăsare prin care le supuneai Aseară te-am aşteptat liniştit În timp ce privirea ta Cântărea în balanţa lumii Ce este bine şi ce este rău Şi am zărit o uşoară oboseală Aşezată… Continuă lectura Aseară

Teoria jocului

Oamenii obişnuiţi Acţionează mereu Fie din necesitate Fie din frivolitate De aceea toate aceste Acţiuni sunt de regulă Istovitoare… Iubito, hai să ne desprindem Din acest dans şchiop! Eu am găsit a treia cale Care le cuprinde pe cele două Şi care este mai mult Decât suma lor Vino cu mine Să ne jucăm împreună…